Asistență socială

EVALUAREA SOCIALĂ ÎN VEDEREA ÎNCADRĂRII ÎN C.E.S. (CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE)

PROCEDURA DE INTERVENȚIE INTEGRATĂ , EVALUARE ȘI MONITORIZARE ÎN VEDEREA A ORIENTĂRII ŞCOLARE ŞI PROFESIONALE A COPIILOR CU CERINŢE EDUCAŢIONALE SPECIALE

Urmare a prevederilor Ordinului 1985/2016, privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale special, vă aducem la cunoștință faptul că în conformitate cu:

Art. 2^2 … orientarea școlară și profesională bazată pe CES (cerințe educaționale speciale) ……… se realizează numai la solicitarea părinților/reprezentantului legal, înscrierea copiilor cu dizabilități și CES în învățământul special și special integrat făcându-se numai pe baza orientării școlare și profesionale efectuate de comisia de orientare școlară și profesională, denumită în continuare COSP…” iar cf.

Art. 6^2 ”evaluatorii din diverse sisteme implicate – de sănătate, educație, asistență socială etc.-colaborează și se completează………asigurând o abordare holistică a copilului”

Necesităţile educaţionale suplimentare care definesc CES, conform art. 5^m, același ordin reprezintă nevoi identificate şi observate, în dinamica dezvoltării copilului, de cadrul didactic care lucrează direct cu copilul, profesorul itinerant şi de sprijin, alte cadre didactice, personalul serviciului de evaluare şi orientare şcolară şi profesională, precum şi de medicul de specialitate care pune diagnosticul potenţial generator de deficienţă/afectare şi/sau dizabilitate sau diagnosticul de tulburare/dificultate de învăţare, iar, orientarea şcolară şi profesională de către COSP vizează, pe de o parte, înscrierea copilului cu dizabilităţi şi CES sau doar cu CES în învăţământul special şi special integrat, iar pe de altă parte, şcolarizarea la domiciliu sau în spital a copiilor fără CES, nedeplasabili, din motive medicale. Copiii nedeplasabili din motive medicale pot avea sau nu CES şi, de asemenea, pot avea sau nu dizabilităţi. Astfel, orientarea şcolară şi profesională a copiilor cu cerinţe educaţionale special, se realizează de către :

COMISIA DE ORIENTARE ȘCOLARĂ SI PROFESIONALĂ (COSP)

care:

  • realizează orientarea școlară și profesională a copiilor/ elevilor/ tinerilor în acord cu particularitățile fizice, fiziologice și psihologice pentru a se valorifica potențialul copilului și a favoriza integrarea lui socio-profesională adecvată.

  • emite certificatul de orientare (valabil de la data emiterii până la finalizarea nivelului de învățământ)

  • cererea de realizare a evaluării poate fi făcută, după caz, de către părinte/tutore legal instituit/ școala/ instituții educaționale/ instituții ale statului.

iar, conform art. 45,

(1) Pentru obținerea certificatului de orientare școlară și profesională, părinții/reprezentantul legal depun/depune la sediul CJRAE/CMBRAE, la secretarul COSP, cel puțin următoarele documente lizibile:

a) cerere-tip pentru evaluarea complexă și orientare școlară și profesională

b) copie a certificatului de naștere al copilului sau a actului de identitate

c) copii ale actelor de identitate ale părinților/ reprezentantului legal

d) copie a documentului prin care se face dovada că persoana care semnează cererea este reprezentantul legal al copilului, de exemplu, hotărâre a instanței sau hotărâre a comisiei pentru protecția copilului

e) ancheta socială – eliberată de specialiștii Compartimentul de Asistență Sociala/Primăria Sintea Mare

f) fișa medicală

g) certificatul medical tip A5

h) fisa de evaluare psihologică

i) fisa psihopedagogică

j) copie a foii matricole/ adeverință care atestă înscrierea copilului în unitatea de învățământ

k) copie a ultimului certificat de orientare școlară și profesională, la reorientare;

(2) Cererea semnată de părinţi/reprezentantul legal împreună cu documentele menţionate la alin. (1) pot fi depuse de unitatea de învăţământ în condiţiile obţinerii acordului în scris al părinţilor/reprezentantului legal.

(3) Cererea se înregistrează numai în condiţiile în care sunt anexate toate documentele menţionate la alin. (1).

Prin intervenţiile specialiştilor serviciului nostru se acţionează ca verigă între client, respectiv familia, şi resursele comunităţii, obiectivul primar fiind orientarea acestora spre serviciile şi prestaţiile de care ei pot beneficia. Se urmărește surmontarea problemelor intrafamiliale, cu scopul oferirii unui climat armonios şi echilibrat în creşterea şi educarea acestora.

Ca urmare, părinții/reprezentantii legali ai minorilor sunt obligați să prezinte la sediul DAS, atât pentru eliberarea anchetei sociale, anexă a dosarului necesar orientării școlare, cât și pentru intrumentarea cazului, conform prevederilor legale, în copie documentele cuprinse la art. 45, anterior menționate, cu excepția literei ”e”.

Ulterior evaluării și orientării minorului, respectiv încadrării CES, părinții/reprezentantii legali ai minorilor sunt obligați să prezinte la sediul CAS (Compartimentul de Asistență Socială- Primăria Sintea Mare), în vederea monitorizării și intrumentării cazului, legal prevăzute:

  • copie a ultimului certificat de orientare școlară și profesională, și

  • copie a planului de servicii individualizat- realizat de catre profesorul itinerant.

Menționăm faptul că:”

Evaluarea medicală se realizează de către medicul de familie şi medicii de specialitate….iar.. în vederea evaluării medicale de specialitate, părinţii/reprezentantul legal solicită medicului de familie biletul de trimitere la medicul de specialitate şi fişa medicală sintetică pentru dosarul de orientare CES. Fişa medicală sintetică se eliberează gratuit de către medicul de familie în urma bilanţului anual de sănătate şi, respectiv, de către medicul curant, iar formularul-tip al acesteia este prezentat în anexa nr. 7 (din ordinul sus menționat). De asemeni,în funcţie de problema de sănătate a copilului, medicul de familie orientează părinţii/reprezentantul legal cu prioritate către unităţile sanitare abilitate să elibereze certificatele medicale tip A5 .

Evaluarea psihologică este obligatorie pentru toate orientările şi reorientările şcolare şi profesionale de către COSP, fișa psihologică, fiind documentul care atestă acest fapt, fiind realizată de către psihologi cu drept de liberă practică, cu atestat în psihologie clinică, din sectorul public sau privat, în condiţiile legii, iar formularul-tip al acesteia este prezentat în anexa nr. 8.

Evaluarea educaţională are în vedere stabilirea nivelului de achiziţii curriculare, a gradului de asimilare şi corelare a acestora cu posibilităţile şi nivelul de dezvoltare cognitivă, psihomotorie şi socioafectivă a copilului, precum şi identificarea decalajelor curriculare, a particularităţilor de învăţare şi dezvoltare, fiind realizată de către după caz, de către cadrul didactic care lucrează direct cu copilul în unităţile de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar, învăţătorul/institutorul/ profesorul pentru învăţământul primar, dirigintele pentru învăţământul gimnazial şi liceal, în colaborare cu consilierul şcolar şi profesorul itinerant şi de sprijin, alţi profesionişti din echipa multidisciplinară, rezultatele evaluării fiind consemnate în fişa psihopedagogică pentru copiii cu dizabilităţi şi/sau CES, al cărei model este prezentat în anexa nr. 9.

În vederea prevenirii situațiilor de risc, precum și a accesării tuturor drepturilor și serviciilor aferente situației dvs., vă solicităm colaborarea adecvată cu specialiștii implicați în managementul de caz.

MONITORIZAREA ȘI INSTRUMENTAREA CAZURILOR MINORILOR AFLAȚI ÎN SITUAȚII DE RISC

Serviciile Sociale oferite în conformitate cu prevederile legale ale Legii nr. 272/2004(r) și Ordinului nr. 288/2006 acordate prin intermediul specialiştilor Compartimentului de Asistenţă Socială / CAS vizează:

Monitorizarea copiilor și a familiilor lor, precum și instrumentareacazurilor care intră sub incidența prevederilor legale sus menționate, respectiv a situațiilor de risc induse de abuz, neglijență, etc., efectuarea anchetelor sociale privind minorii, presupun punerea la dispoziția specialiștilor CAS a următoarelor documente:

– copie a actelor de identitate a minorului, părinților sau reprezentantului legal al acestuia;

– copie a documentului care face dovada ca cel care semneaza este reprezentantul legal al copilului (hotarare CPC, SC);

– adeverințe medicale pentru minori și familia lor;

– copie a fisei de evaluare psihologice *atunci cand este cazul;

– adeverinta care atesta inscrierea copilului într-o unitate de învățămant*când este cazul;

– copie a cupoanelor de alocatii, indemnizatii, etc,

– copie a altor documente care atestă veniturile familiei (adeverință salar, adeverinta venit – finante, etc)

– alte documente relevante pentru caz.

Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal

 

 

EVALUAREA ȘI MONITORIZARE ÎN VEDEREA ÎNCADRĂRII COPIILOR CU DIZABILITĂȚI ÎN GRAD DE HANDICAP

PROCEDURA DE INTERVENȚIE INTEGRATĂ , EVALUARE ȘI MONITORIZARE ÎN VEDEREA ÎNCADRĂRII COPIILOR CU DIZABILITĂȚI ÎN GRAD DE HANDICAP

Urmare a prevederilor Ordinului 1985/2016, privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap…., vă aducem la cunoștință faptul că în conformitate cu:

Art. 2^2 … încadrarea în grad de handicap ……… se realizează numai la solicitarea părinților/reprezentantului legal, iar, cf.

Art. 6^2 ”evaluatorii din diverse sisteme implicate – de sănătate, educație, asistență socială etc.-colaborează și se completează………asigurând o abordare holistică a copilului”

Procesul de evaluare a funcționării și dizabilității la copii are drept scop menținerea, îmbunătățirea sau creșterea calității vieții copilului iar evaluarea complexă a copilului cu dizabilități are drept obiective încadrarea în grad de handicap de către comisia pentru protecția copilului și, însoțite obligatoriu de un plan de abilitare-reabilitare pentru copiii încadrați în grad de handicap. Astfel, încadrarea în grad de handicap a copiilor cu dizabilități, se realizează de către

SERVICIUL DE EVALUARE COMPLEXĂ A COPILULUI (SEC)

din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilui – DGASPC

care:

  • realizează încadrarea în grad de handicap a copiilor/ elevilor/ în acord cu particularitățile fizice, fiziologice și psihologice pentru a se valorifica potențialul copilului și a favoriza integrarea lui socio-profesională adecvată.

  • emite certificatul de încadrare în grad de handicap, însoțit obligatoriu de un plan de abilitare-reabilitare.

iar, conform art. 44,

(1) Pentru obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap sau a accesului la servicii de abilitare și reabilitare, părinții/reprezentantul legal depun la sediul DGASPC cel puțin următoarele documente lizibile:

a) cerere-tip pentru evaluarea complexă și încadrarea în grad de handicap;

b) copie a certificatului de naștere al copilului sau a actului de identitate;

c) copii ale actelor de identitate ale părinților/reprezentantului legal;

d) copie a documentului prin care se face dovada că persoana care semnează cererea este reprezentantul legal al copilului, de exemplu, hotărâre a instanței sau hotărâre a comisiei pentru protecția copilului;

e) ancheta socială – eliberată de specialiștii Compartimentului de Asistență Sociala/Primăria Sintea Mare

f) fișa medicală sintetică;

g) certificatul medical tip A5;

h) copii ale documentelor medicale adiționale;

i) fișa de evaluare psihologică, atunci când este cazul;

j) fișa psihopedagogică;

k) copie a certificatului de încadrare în grad de handicap în vigoare, la reevaluare;

l) copie a certificatului de orientare școlară și profesională în vigoare, atunci când este cazul.”

Prin intervenţiile specialiştilor serviciului nostru se acţionează ca verigă între client, respectiv familia, şi resursele comunităţii, obiectivul primar fiind orientarea acestora spre serviciile şi prestaţiile de care ei pot beneficia. Se urmărește surmontarea problemelor intrafamiliale, cu scopul oferirii unui climat armonios şi echilibrat în creşterea şi educarea acestora.

Ca urmare, părinții/reprezentantii legali ai minorilor sunt obligați să prezinte la sediul CAS, atât pentru eliberarea anchetei sociale, anexă a dosarului antertior amintit, cât și pentru intrumentarea cazului, conform prevederilor legale, următoarele documente:

copie a certificatului de naștere al copilului sau a actului de identitate,

– copii ale actelor de identitate ale părinților/ reprezentantului legal,

– copie a documentului prin care se face dovada că persoana care semnează cererea este reprezentantul legal al copilului, de exemplu, hotărâre a instanței sau hotărâre a comisiei pentru protecția copilului,

– fișa medicală sintetică,

– certificatul medical tip A5,

copii ale documentelor medicale adiționale

– fisa de evaluare psihologică, atunci când este cazul;

– fisa psihopedagogică,

copie a certificatului de încadrare în grad de handicap în vigoare, la reevaluare,

copie a certificatului de orientare școlară și profesională în vigoare, atunci când este cazul.

Ulterior evaluării și încadrării minorului în grad de handicap, părinții/reprezentantii legali ai minorilor sunt obligați să prezinte la sediul CAS (Compartimentul de Asistență Socială- Primăria Sintea Mare), în vederea monitorizării și intrumentării cazului, legal prevăzute:

  • copie a ultimului certificat încadrare în grad de handicap, și

  • copie a planului de abilitare / reabilitare- realizat de către managerul de caz din cadrul DGASPC.

Menționăm faptul că:

Evaluarea medicală se realizează de către medicul de familie şi medicii de specialitate….iar.. în vederea evaluării medicale de specialitate, părinţii/reprezentantul legal solicită medicului de familie biletul de trimitere la medicul de specialitate şi fişa medicală sintetică pentru dosarul de orientare CES. Fişa medicală sintetică se eliberează gratuit de către medicul de familie în urma bilanţului anual de sănătate şi, respectiv, de către medicul curant, iar formularul-tip al acesteia este prezentat în anexa nr. 7 (din ordinul sus menționat). De asemeni,în funcţie de problema de sănătate a copilului, medicul de familie orientează părinţii/reprezentantul legal cu prioritate către unităţile sanitare abilitate să elibereze certificatele medicale tip A5 .

Evaluarea psihologică este obligatorie pentru toate orientările şi reorientările şcolare şi profesionale de către COSP, fișa psihologică, fiind documentul care atestă acest fapt, fiind realizată de către psihologi cu drept de liberă practică, cu atestat în psihologie clinică, din sectorul public sau privat, în condiţiile legii, iar formularul-tip al acesteia este prezentat în anexa nr. 8.

Evaluarea educaţională are în vedere stabilirea nivelului de achiziţii curriculare, a gradului de asimilare şi corelare a acestora cu posibilităţile şi nivelul de dezvoltare cognitivă, psihomotorie şi socioafectivă a copilului, precum şi identificarea decalajelor curriculare, a particularităţilor de învăţare şi dezvoltare, fiind realizată de către după caz, de către cadrul didactic care lucrează direct cu copilul în unităţile de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar, învăţătorul/institutorul/ profesorul pentru învăţământul primar, dirigintele pentru învăţământul gimnazial şi liceal, în colaborare cu consilierul şcolar şi profesorul itinerant şi de sprijin, alţi profesionişti din echipa multidisciplinară, rezultatele evaluării fiind consemnate în fişa psihopedagogică pentru copiii cu dizabilităţi şi/sau CES, al cărei model este prezentat în anexa nr. 9.

În vederea prevenirii situațiilor de risc, precum și a accesării tuturor drepturilor și serviciilor aferente situației dvs., vă solicităm colaborarea adecvată cu specialiștii implicați în managementul de caz.

MONITORIZAREA COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE

II. Monitorizarea copiilor care intră sub incidența art.2 , HG. 691/2015, respectiv copiii aflaţi în următoarele situaţii:

a) copii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate;

b) copii cu părintele unic susţinător plecat în străinătate;

c) copii cu un singur părinte plecat în străinătate;

d) copii reveniţi în ţară după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an.

*În vederea instrumentării cazurilor aflate sub incidența legislației anterior menționate, părinții / reprezentanții legali ai minorilor vor pune la dispoziția specialiștilor CAS, următoarele documente:

  • Copie acte identitate copii

  • Copii după actele de identitate părinţi,

  • Copie certificat căsătorie

  • Copie BI/CI persoană ocrotitoare, respectiv persoana căreia i s-a delegat autoritatea parentală,

  • Sentințe civile / hotărâri de încredințare a minorilor/ sentințe civile de delegare temporară a autorității parentale,

  • Adeverință medicală a persoanei / familiei căreia i s-a delegat autoritatea parentală;

  • Adeverințe medicale a minori,

  • Adeverință de venit a persoanei / familiei căreia i s-a delegat autoritatea parentală;

  • Documente doveditoare ale veniturilor minorilor (cupoane alocații, etc);

  • Dovada frecventării cursurilor școlare pentru copiii avuți în grijă;

  • Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.

*În funcție de particularitățile cazului, documentele sus menționate pot fi completate cu alte documente impuse de specific și legislație.


DOCUMENTE: 

NOTIFICARE-CF.-LEGII-NR.-272-2004

 

SERVICII SOCIALE - PERSOANE ADULTE

Serviciile Sociale oferite adulților, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aferente domeniului deservit, acordate prin intermediul specialiştilor CAS vizează:

I. Efectuarea de anchete sociale necesare accesării unor prestații /servicii sociale, în vederea efectuării acestora beneficiarilor solicitându-li-se următoare documente:

– Cerere tip*

– Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal*,

– copii acte de identitate pentru beneficiar și membrii familiei,

– adeverințe medicale pentru beneficiar și membrii familiei,

– adeverinta care atesta inscrierea minorilor într-o unitate de învățămant*

– copie a cupoanelor de alocatii, indemnizatii, etc,

-copie a altor documente care atestă veniturile familiei (adeverință salar, adeverinta venit – finante, etc)

– copie a documentelor care atestă situația locativă,

– alte documente relevante pentru caz.

*documente punctuale în funcție de specificul cazului ( serviciu solicitat, referit, tipologie, etc), puse la dispoziție la sediul DAS

II. Efectuarea de anchete sociale necesare încadrării în grad de handicap, beneficiarilor li se solicită următoarele documente:

– Cerere *

– Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal*,

– Referat medical de la medicul de specialitate*,

– Scrisoare medicală de la medicul de familie*,

-Scale /Teste specifice afecțiunii (BARTEHEL, FMS, etc. în funcție de afecțiune),

– Documente medicale, altele decât cele sus menționate (CT, bilete de externare, etc)

– copii acte de identitate pentru beneficiar, membrii familiei și copii.,

– copie certificat de naștere și căsătorie pentru beneficiar,

– copie a cupoanelor de pensie, indemnizatii,a deciziilor de pensie etc,

– copie a altor documente care atestă veniturile pentru persoana în cauză, (adeverință salar, adeverinta venit – finante, etc),

– copie a documentelor care atestă situația locativă veniturile și bunurile deţinute ;

– alte documente relevante pentru caz.

– curatele, tutele, declarații notariale ( în funcție de specificul handicapului, și etapa de accesare a prestațiilor / serviciilor specifice)

*tipizate care se pot pune la dispoziție și la sediul CAS.

SERVICII SOCIALE - PERSOANE VÂRSTNICE

Serviciile Sociale oferite persoanelor vârstnice, în conformitate cu Legii nr. 17/2000(r), și HG. nr. 886/2000, acordate prin intermediul specialiştilor SAS vizează:

În conformitate cu prevederile art. 3, Legea nr. 17/2000(r), beneficiarul este persoana vârstnică, respectiv persoana care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege, și care se găseşte în una dintre următoarele situaţii:

a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;

c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;

e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

I. Astfel, în vederea efectuării evaluării sociale necesare accesării unor servicii sociale specifice persoanelor vârstnice aflate într-o situație de risc, beneficiarilor li se solicită următoarele documente:

– Cerere * /**

– Declarație pe propria răspundere privind veridicitatea celor declarate*,

– Angajament de plată, pentru persoana vârstnică si / sau susținătorul legal în situațiile legal prevăzute*,

– Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal*,

– Grila de evaluare medico-socială a persoanelor care se internează în unităţi de asistenţă medico-sociale*,

– copii acte de identitate pentru beneficiar, membrii familiei și susținătorii legali.

– adeverințe medicale pentru beneficiar

– și membrii familiei,

– copie a cupoanelor de pensie, indemnizatii,a deciziilor de pensie etc,

– copie a altor documente care atestă veniturile pentru persoana vârstnică, membrii familiei și susținătorii legali (adeverință salar, adeverinta venit – finante, etc),

-copie a documentelor care atestă situația locativă veniturile și bunurile deţinute de membrii familiei persoanei vârstnice;

– alte documente relevante pentru caz.

*documente punctuale în funcție de specificul cazului ( serviciu solicitat, referit, tipologie, etc)

**Cererea va conţine, în principal, următoarele:

a) date privind persoana vârstnică;

b) date privind componenţa familiei;

c) veniturile realizate şi bunurile deţinute de membrii familiei persoanei vârstnice;

d) tipul de locuinţă, sistemul de încălzire utilizat şi numărul persoanelor care locuiesc la aceeaşi adresă de domiciliu sau reşedinţă;

e) informaţii referitoare la nevoile speciale şi situaţiile particulare în care se află persoana vârstnică şi membrii familiei.

II. În vederea asistării persoanelor varstnice la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare sau de donaţie ori în vederea constituirii de garanţii mobiliare sau imobiliare, care au ca obiect bunurile mobile ori imobile ale persoanei vârstnice, persoana vârstnică și persoanele cu care aceasta va încheia un contract, vor depune, la sediul CAS, următoarele documente:

– Cerere * trebuie să conţină clauzele ce vor proteja interesul persoanei vârstnice

– Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal,

– Declarație întreținut,

– Declarație întreținător,

Acte necesare pentru întreţinut:

– Buletin/carte de identitate;

– Certificat de naştere;

– Certificat medico-legal din care să rezulte discernământul persoanei (care va fi eliberat în aceeaşi zi cu semnarea contractului şi depus documentaţiei)

– Adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte starea sănătăţii şi că nu a fost şi nu este în evidenţă cu boli psihice;

-Certificat de căsătorie, sentinţă de divorţ investită cu formulă definitivă şi irevocabilă sau certificat de deces( soţ, soţie, copii);

– Extras C.F. pentru imobil, actualizat, 30 zile de la data emiterii;

-Adeverinţă de venituri sau cupon de pensie;

-Anchetă socială după preluarea documentaţie;

Acte necesare pentru întreţinător:

-Buletin/carte de identitate;

-Certificat de naştere;

– Certificat de căsătorie/sentinţă de divorţ investită cu formulă definitivă şi irevocabilă sau certificat de deces (soţ, soţie, copii)

-Adeverinţă de venituri sau cupon de pensie;

– Adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie din care să rezulte starea de sănătate, că nu a fost şi nu este în evidenţă cu boli psihice (în cazul în care întreţinătorul are vârstă de pensionare, este necesară adeverinţă medicală de la medicul specialist care să evidenţieze că nu prezintă afecţiuni/boli psihice);

-Cazier judiciar:

-Extras C.F. după imobilul proprietate personală (actualizat, valabilitate 30 de zile de la emitere);

ALOCATIA DE STAT PENTRU COPII

INDEMNIZAȚIA DE CREȘTERE A COPILULUI

TICHETELE PENTRU GRĂDINIȚĂ

ACORDAREA AJUTORULUI SOCIAL - VENITUL MINIM GARANTAT

AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE