Nr.35/09.01.2025
A N U N Ţ
PRIMĂRIA COMUNEI ȘIMAND
organizează concurs
pentru ocuparea următoarei funcții publice de conducere vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului:
1.Secretarul general al comunei Șimand, gradul II, nivelul studiilor S din cadrul Primăriei comunei Șimand, pe perioadă nedeterminată, cu o normă întreagă de 8 ore/zi și de 40 de ore/săptămână.– 1post.
Condiții specifice: Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de licență: Științe administrative, Științe juridice, respectiv Științe Politice.
– studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art.57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023.
În cazul în care la concursurile organizate pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de secretar general al comunei nu se prezintă persoane care au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specialitate juridică, administrativă sau ştiinţe politice, şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 465 alin. (3) şi art. 468 alin. (2) lit. a), pot candida şi persoane care nu îndeplinesc aceste condiţii, în următoarea ordine:
a)persoane care au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specialitate juridică, administrativă sau ştiinţe politice şi îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 468 alin. (2) lit. a);
b)persoane care au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specialitate juridică, administrativă sau ştiinţe politice;
c)persoane care au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în altă specialitate.
Vechime necesară: minimum 5 ani în specialitatea studiilor necesare ocupării postului.
Probele stabilite pentru concurs sunt:
-
selecția dosarelor de înscriere;
-
proba scrisă;
-
interviul.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei comunei Șimand, str.Principală nr. 1119, jud. Arad în termen de 20 de zile de la publicarea anunțului, în perioada 09.01.2025-28.01.2025.
Proba scrisă a concursului va avea loc la sediul Primăriei comunei Șimand în data de 12.02.2025 la ora 1100.
Interviul va avea loc în termen de 8 zile lucrătoare de la data afișării rezultatului probei scrise, în același loc și la aceeași oră.
Pentru a participa la concurs candidații trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art.465 alin.(1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Bibliografia propusă:
-
Titlul I și II ale părții a VI-a din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-
Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicare, cu modificările și completările ulterioare;
-
Legea nr.18/1991 fondului funciar, republicare, cu modificările și completările ulterioare;
-
Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicare, cu modificările și completările ulterioare;
-
O.G.nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicare, cu modificările și completările ulterioare;
-
Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicare, cu modificările și completările ulterioare;
-
Constituția României, republicare.
Notă: Orice referire la forma republicată indică ultima republicare din Monitorul Oficial, urmată sau nu de modificări şi completări ulterioare, în vigoare la data concursului.
Tematică:
-
Reglementări privind statutul funcționarilor publici;
-
Reglementări privind actele de stare civilă;
-
Reglementări privind fondul funciar;
-
Reglementări privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
-
Reglementări privind respectarea demnității umane, protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevenirea și combaterea incitării la ură și discriminare;
-
Reglementări privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați;
-
Reglementări privind drepturile și libertățile fundamentale.
Atribuțiile principale ale postului:
-avizarea proiectelor de hotărâri şi contrasemnarea pentru legalitate a dispoziţiilor primarului, hotărârile
consiliului local, după caz;
-participarea la şedinţele consiliului local;
-asigurarea gestionării procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, precum şi între aceştia şi prefect;
-coordonarea organizării arhivei şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului;
-asigurarea transparenţei şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a
proiectelor de hotărâri și dispozițiilor primarului;
-asigurarea procedurilor de convocare a consiliului local, şi efectuarea lucrărilor de secretariat, comunicarea ordinii de zi, întocmirea procesului-verbal al şedinţelor consiliului local şi redactarea hotărârilor consiliului local;
-asigurarea pregătirii lucrărilor supuse dezbaterii consiliului local şi comisiilor de specialitate ale acestuia;
-poate atesta, prin derogare de la prevederile O.U.G. nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, actul constitutiv şi statutul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din care face parte unitatea administrativ-teritorială în cadrul căreia funcţionează;
-poate propune primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a şedinţelor ordinare ale
consiliului local;
-efectuarea apelului nominal şi păstrarea evidenţei participării la şedinţele consiliului local, respectiv ale a
consilierilor locali;
-numărarea voturilor şi consemnarea rezultatului votării, pe care îl prezintă preşedintelui de şedinţă;
-informarea preşedintelui de şedinţă, cu privire la cvorumul şi la majoritatea necesare pentru adoptarea
fiecărei hotărâri a consiliului local;
-asigurarea întocmirii dosarelor de şedinţă, legarea, numerotarea paginilor, semnarea şi ştampilarea acestora;
-urmărirea ca la deliberarea şi adoptarea unor hotărâri ale consiliului local, să nu ia parte consilierii locali care se încadrează în dispoziţiile art.228 alin.(2) din O.U.G. nr.57/2019; informează preşedintele de şedinţă, cu privire la asemenea situaţii şi face cunoscute sancţiunile prevăzute de lege în asemenea cazuri;
-certificarea conformității copiei cu actele originale din arhiva unităţii administrativ-teritoriale;
-alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date prin acte administrative de consiliul local, de primar, de
consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz.
Dosarul de concurs conține, în mod obligatoriu:
-
formularul de înscriere, prevăzut la art.137 lit.b) din Anexa nr.10 din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
-
copia cărții de identitate;
-
copia actului doveditor emis de autoritățile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naștere;
-
copia carnetului de muncă și/sau a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deținut, potrivit prevederilor din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare, după caz;
-
copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări sau deținerea unor competențe specifice, după caz;
-
copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecție de către medicul de familie al candidatului, și a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
-
cazierul judiciar;
-
declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverința care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică;
-
declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere. În acest caz, candidatul declarat admis la proba de verificare a eligibilității și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă are obligația să completeze dosarul de concurs pe tot parcursul desfășurării etapei de selecție, dar nu mai târziu de data și ora organizării interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică. În situația în care, la înscrierea la concurs, candidatul solicită expres preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii și procedurii aprobate la nivel instituțional.
Conform prevederilor art.VII alin.(15) din O.U.G nr.121/2023 coroborate cu prevederile art.38 alin.(7) din Anexa nr.10 la O.U.G nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare, modelul orientativ al adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată care atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor este prevăzut la art.137 lit.e) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Modalitatea de înscriere la concurs:
Potrivit prevederilor art.VII alin.(17) din O.U.G. nr.121/2023, dosarul de concurs se poate depune personal de către candidat, se poate transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se poate transmite în format electronic, la adresa de e-mail info@simand.org. Dosarelor de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail indicată mai sus după terminarea programului de lucru al Primăriei comunei Șimand, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat ca fiind depus în termen.
Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei de interviu, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului.
Condiții de ocupare a unei funcții publice vacante, conform art.465 din O.U.G. nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
d) are capacitatea deplină de exercițiu;
e) este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcție publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii;
f) îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcției publice, conform prezentului anunț;
g) dovedește prin certificat sau, după caz, prin alt tip de document absolvirea unei perfecționări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcții publice;
g1) are cunoștințe teoreticeîn domeniul tehnologiei informației, nivel utilizator începător (nu se aplică funcțiilor publice vacante și temporar vacante care se ocupă prin concurs organizat în condițiile prevăzute la art.VII și art.XV din O.U.G. nr.121/2023);
g2)îndeplinește condiția de ocupare a postului referitoare la obținerea unui aviz sau a unei autorizații, în condițiile legii, în situația în care pentru funcția publică respectivă este prevăzută ca obligatorie această condiție de ocupare a postului, justificată de îndeplinirea unor atribuții care necesită un astfel de aviz sau autorizație;
h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică;
l) i s-a aplicat una dintre modalitățile de ocupare a funcțiilor publice prevăzute la art.466 alin.(2).
Condiția de ocupare a funcției publice prevăzută la alin.(1) lit.g)2 se îndeplinește în termenele și condițiile prevăzute de legislația specifică.
Persoana de contact: Rugea Ancuța, consilier, tel: 0257373118 , e-mail:. info@simand.org.
PRIMARUL COMUNEI ȘIMAND,
LIVIU-FLORIN DEMA